sâmbătă, 25 februarie 2012

Evidente realităţi

Versurile lui Daniel-Dumitru Darie nu se feresc să exprime evidentele realităţi, nu se feresc să exprime spaimele şi bucuriile existenţei, împlinirile şi dezamăgirile vieţii. Sunt poezii scrise din dragoste şi pentru dragoste. Ea, dragostea, mereu atât de cerească şi mereu, atât de pământească, atât de dorită şi mereu, atât de iluzorie, atât de aproape şi în acelaşi timp, atât de departe. Dragostea sub toate formele şi aspectele vieţii! Iubirea în infinit, iubirea în absolut!
Poezia lui Daniel-Dumitru Darie este o poveste. Rar mi se întâmplă să citesc o poezie ca pe o poveste. O poveste ce te duce mereu cu gândul în trecut, prezent şi viitor. O poveste a mea, a ta, a oricui. Cuvintele parcă vin cu o uşurinţă de nedes-cris, de neexplicat. Gândul lui, parcă e gândul meu, al tău…

„Şi parcă te cunosc de undeva,
Dar nu mai ştiu de cumva te-am văzut...
Mă tot întreb de ce privirea ta
Mă duce iar, într-una, spre trecut...?”
(Privire peste zid)

Nostalgie, melancolie, iubire, speranţă, căutare, aşteptare… Un amalgam de sentimente şi emoţii ce te răscolesc şi te transpun într-o lume care se vrea ideală, perfectă în imperfecţiunea ei.
Poemele sale te duc mereu cu gândul la un vis care se vrea împlinit, un vis în care „celălalt” lipseşte, dar care în orice moment ar trebui să apară. Dar timpul trece, şi este ireversibil, şi aşteptarea devine din ce în ce mai grea... Însă nu renunţă! Niciodată nu renunţă să spere, să aştepte, să viseze. Nota optimistă, ce răzbate din poeziile sale, te face să crezi că totul este posibil, că nimeni şi nimic nu te poate învinge. Că indiferent cât de greu îţi este în viaţă, trebuie să găseşti puteri să mergi mai departe.

„De-atâta mers, de-a buşilea, prin viaţă,
Genunchii nu mi-i simt şi mă tot dor,
Simt moartea că de mine se agaţă
Deşi nu-i încă vremea mea să mor”.
(Din vis, spre viaţă)

Trăieşte, gândeşte şi simte totul la alte dimensiuni...
Citesc şi mă transpun, fără să vreau, în gândurile poetului exprimate în versuri. Sunt atât de frumoase, „palpabile” aproape. Unele îmi provoacă nostalgie, altele, un zâmbet sau fiori, dar absolut toate îmi bucură sufletul!
Corina Herghelegiu
(Bucureşti)

Niciun comentariu: